Pentru cei mai mulţi dintre noi, lumea persoanelor infectate cu HIV este doar o poveste pe care o vedem la TV sau în reviste. Însă aceasta este o problemă reală a comunităţii în care trăim şi aceşti oameni au nevoie de înţelegerea şi sprijinul nostru pentru a duce o viaţă normală.
Ştiai că un copil poate fi sănătos chiar dacă ambii părinţi sunt infectaţi cu HIV?. Sau că atunci când mama seropozitivă alăptează bebeluşul, şansele lui de a rămâne sănătos scad cu până la 40%?
Pentru că aceşti copii au dreptul la o dezvoltare normală, Centrul de Excelenţă Clinică Baylor a pus bazele proiectului “Copiii preţioşi” pentru a oferi cuplurilor infectate cu HIV şansa de a avea copii sănătoşi. Începând din 2007 până acum, în cadrul acestui proiect s-au născut 104 copii sănătoşi. În plus, încă 36 de copii aşteaptă evaluarea finală, cea de la 2 ani, care stabileşte cu precizie dacă sunt infectaţi sau nu, iar în perioada următoare se aşteaptă naşterea a încă 13 copii care pot fi sănătoşi.
Medicina modernă recomandă evitarea alăptării la sân în cazul mamelor seropozitive. Pentru a se dezvolta în limite normale, micuţii trebuie hrăniţi cu formulă de lapte adaptată vârstei lor, însă de cele mai multe ori, părinţii lor nu reuşesc să le ofere o alimentaţie echilibrată. Copiii care nu beneficiază de lapte formulă se îmbolnăvesc mult mai des şi ajung chiar să necesite spitalizare.
Copiii de până la 2 ani, cu părinţi seropozitivi, din zona Dobrogea au nevoie de 5,000 de cutii de formulă de lapte adaptată vârstei, în valoare de 200.000 de lei. Pentru a putea acoperi întregul necesar de lapte, Fundaţia Baylor Marea Neagră BIPAI - România a inițiat campania “Am nevoie de lapte”. Milupa susţine eforturile Fundatiei Baylor Marea Neagră BIPAI de a aduce zâmbete și bucurie în casele familiilor infectate cu HIV, fiindcă un copil sănătos este un copil fericit!.
Şi tu poţi sprijini buna dezvoltare a acestor micuţi, pentru că ei merită să crească mari şi frumoşi! Pentru mai multe detalii despre cum poţi fi parte din această iniţiativă, poţi accesa site-ul fundaţiei: www.baylor.ro.
*Laptele matern este alimentul ideal pentru sugar. Milupa susţine recomandarea OMS de alăptare exclusivă până la 6 luni şi continuarea alăptării cât mai mult timp posibil, în paralel cu introducerea alimentaţiei diversificate. Decizia de a introduce o formulă de lapte în alimentaţia copilului este luată de medicul specialist.