De ce „Români pentru lume”? de Adela Vrînceanu
Actualitate / 09.01.2013

„Români pentru o lume” reprezintă o reacţie a unui grup de oameni tineri la aparenta indiferenţă a societăţii faţă de valorile României din trecut şi din prezent, care de fapt definesc naţiunea noastră.

Dorim să trăim mândri de rădăcinile noastre, să învăţăm de unde am plecat astfel încât să putem construi un alt viitor pentru noi şi generaţiile următoare.

Dorim să construim o altfel de Românie, o ţară unde avem alternative de modele.

Dorim să ne schimbăm obiceiurile şi în afara ţării şi să spunem cu mândrie că suntem români.

Avem mai mult viitor decât trecut şi dorim să ni-l protejăm, dorim să ni-l construim într-un mod frumos.

Nu trăim ancoraţi în trecut, dar am înţeles că seva noastră vine de la valori insuficient promovate precum Emil Cioran, George Enescu, Mircea Eliade, Edward G. Robinson, Sergiu Celibidache, Jean Negulesco, Nicolae Grigorescu, etc..  

 
Suntem mândri că avem un Marcel Iureş, o „micuţa Picasso”, cum a fost numită Alexandra Nechita, un Alex Rotaru, o Dorotheea Petre, o Ada Condeescu, un Vladimir Cosma şi mulţi altii care au schimbat faţa României atât în ţară cât şi în afara ei.

Suntem mândri că ei au impresionat milioane de oameni, prin prisma domeniului în care activează, şi care s-au hrănit şi se hrănesc cu seva ţării din care au plecat .

Dorim să dăm o şansă şi altor oameni să îşi urmeze visul şi să aibă acces la o educaţie care le va da aripi ca să devină poate următorii Brâncuşi sau Celibidache.


Dorim să ne oferim nouă înşine şi alte valori şi motive de mândrie că suntem români.

Cu pasiune, idealism şi entusiazm vă prezentăm România în viziunea noastră, în viziunea Fundaţiei Sergiu Celibidache!

Campania se desfăşoară online, la adresa www.romanipentruolume.ro şi pe pagina de Facebook, unde puteţi găsi mai multe detalii despre acest nou proiect cultural al Fundaţiei Sergiu Celibidache.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro