Cutremur de 3,9 grade în Vrancea
Un seism cu magnitudinea de 3,9 grade pe scara Richter s-a produs miercuri, la ora 08.18, în Vrancea, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP), citat de agenția Mediafax.
Seismul s-a produs la adâncimea de 131 de kilometri şi a avut intensitatea II pe scara Mercalli, în zona epicentrală. Oraşele cele mai apropiate de epicentrul seismului sunt Focşani (40 de kilometri), Covasna (42 de kilometri), Râmnicu Sărat (47 de kilometri), Mărăşeşti (48 de kilometri) şi Târgu Secuiesc (53 de kilometri).Un alt cutremur, cu magnitudinea de 3,8 grade pe scara Richter, s-a produs marţi, în Banat.
În zona seismică Vrancea s-au produs, în decembrie, alte nouă cutremure cu magnitudini între 3 şi 4,5, cel mai puternic dintre acestea fiind înregistrat în 7 decembrie, notează Mediafax.
În 22 noiembrie, în Vrancea s-a produs un cutremur de 5,7 grade, fiind cel mai mare ca magnitudine înregistrat în România în ultimii 10 ani. Seismul a fost simţit şi în Bucureşti şi a fost urmat de mai multe replici, care nu au depăşit însă 3,3 grade. Din cauza cutremurului, alimentarea cu energie electrică a fost afectată în mai multe localităţi din judeţul Galaţi. Serviciile de ambulanţă din Vrancea au primit mai multe apeluri pentru atacuri de panică, iar funcţionarea unor reţele de telefonie mobilă a fost afectată temporar.
Tot în Vrancea, la 6 octombrie 2013 a avut loc un cutremur de 5,5 grade pe scara Richter, fiind atunci cel mai mare din ultimii patru ani.