Cum să ai o piele cu aspect sănătos şi strălucitor în doar câteva săptămâni
Actualitate / 26.02.2013

Cel puţin trei porţii de fructe şi legume consumate zilnic - inclusiv morcovi, varză şi kiwi - asigură un aspect sănătos şi strălucitor al pielii în doar câteva săptămâni, potrivit unui studiu realizat de psihologii de la Universitatea St Andrews.

Specialiştii i-au fotografiat pe participanţii la studiu, bărbaţi şi femei, cărora le-au analizat tenul înainte şi după perioada de testare. S-a observat astfel că un consum crescut de fructe şi legume contribuie la o colorare cât mai naturală a tegumentului.

Cercetătorii au calculat astfel că aproximativ trei porţii de fructe şi legume consumate zilnic timp de şase săptămâni sunt suficiente pentru menţinerea sănătăţii, în timp ce mai mult de trei porţii de fructe şi legume consumate în aceleaşi condiţii pot contribui la "creşterea atractivităţii" unei persoane, informează ziarul britanic Daily Mail, citat de Mediafax.


Carotenoizii - nutrienţii responsabili pentru culorile alimentelor, inclusiv ale morcovilor şi cartofilor dulci - sunt cei care contribuie la o piele frumoasă şi sănătoasă. Carotenoizii, care sunt în număr de câteva sute, sunt prezenţi, de asemenea, în diferite straturi ale pielii. Dintre aceştia, betacarotenul şi licopenul sunt asociaţi unui număr mare de beneficii pentru sănătate. Carotenoizii din retină, de exemplu, protejează ochii.

În cadrul unui alt proiect, participanţii au fost rugaţi să îşi spună părerea cu privire la cât de atrăgătoare consideră că sunt chipurile lor. Cei ale căror feţe aveau "o strălucire sănătoasă" s-au declarat mai mulţumiţi de modul în care arată în comparaţie cu aceia cărora le lipsea acea strălucire.


În acest context, cei care organizează campanii în care recomandă consumul de fructe şi legume pentru menţinerea sănătăţii s-ar putea folosi şi de acest nou studiu pentru promovare unei alimentaţii sănătoase, notează ziarul citat de Mediafax.

Foto: Hepta
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro