Cotabiţă, adus din nou la Spitalul Floreasca

Actualitate / 03.07.2015

Cântăreţul, aflat în recuperare la Spitalul Elias, după un stop cardio-respirator, a fost dus din nou la unitatea medicală unde a fost iniţial internat, pentru montarea unui defibrilator intern.

Cotabiţă a fost transferat, vineri, la Spitalul Floreasca, la Secţia de cardiologie, pentru montarea unui defibrilator intern care va servi la evitarea unor tulburări de ritm cardiac, a declarat pentru agenţia Mediafax directorul medical al Spitalului Elias, Dana Safta. Ea a mai precizat că recuperarea cântăreţului decurge foarte bine, acesta urmând să revină sâmbătă la Elias."Vineri, în jurul orei 12.00, la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, pacientul Gabriel Cotabită a fost supus unei proceduri medicale prin care i s-a montat un defibrilator automat implantabil. Nu au existat complicaţii peri-procedurale, starea pacientului fiind bună", anunţă unitatea sanitară.


Cotabiţă va fi supravegheat în Secţia de cardiologie de la Floreasca timp de 24 de ore, urmând a fi apoi transferat din nou la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias.

Gabriel Cotabiţă a fost transferat, pe 16 iunie, de la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, unde a fost internat din 8 mai, la Spitalul Elias, pentru un proces complex de recuperare, declara atunciDana Safta pentru Mediafax.

Ea a precizat că nu se pune problema ca Gabriel Cotabiţă să fie supus vreunei intervenţii chirurgicale, ci a fost internat la Spitalul Elias strict pentru recuperare complexă.


Reprezentanţii Spitalului de Urgenţă Floreasca au anunţat, printr-un comunicat de presă, că Gabriel Cotabiţă are stare generală bună şi se alimentează oral.

"Pacientul se află în stare generală bună, echilibrat respirator şi hemodinamic, cu mobilitate prezentă şi se alimentează oral. În cursul acestei dimineţi a fost transferat la Spitalul Elias pentru tratament de specialitate şi recuperare complexă", se arată în comunicatul Spitalului Floreasca.

Surse medicale au precizat, pentru Mediafax, că Gabriel Cotabiţă are nevoie de recuperare logopedică şi motorie, incluzând kinetoterapie şi fizioterapie.


Cotabiţă a fost internat în Clinica de Recuperare Medicală de la Spitalul Elias, condusă de profesor dr. Mihai Berteanu.

Reprezentanţii Spitalului de Urgenţă Floreasca anunţau, în 11 iunie, că starea lui Gabriel Cotabiţă este uşor ameliorată, artistul beneficiind de şedinte de fizio-kinetoterapie şi asistenţă psihologică.

"Pacientul prezintă o suferinţă cerebrală postanoxică, cu dezorientare temporospaţială şi perioade de agitaţie psihomotorie. Este stabil din punct de vedere respirator şi hemodinamic, starea generală fiind uşor ameliorată", arăta Spitalul de Urgenţă Floreasca, într-un comunicat de presă.


Reprezentanţii Spitalului Floreasca precizau că Gabriel Cotabiţă este alimentat pe cale orală, cu alimente moi, dieta zilnică fiind realizată în funcţie de recomandările nutriţioniştilor, iar cântăreţul a făcut, susţinut, câţiva paşi.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro