De asemenea, Coordonatorul Observatorului Astronomic "Amiral Vasile Urseanu" din Bucureşti a precizat că, probabil, a fost un obiect de la zeci de centimetri până într-un metru, maximum doi metri. "Nu putem spune exact dacă nu avem o dâră luminoasă văzută clar", a completat acesta. "Efectele calculate ar putea exista numai dacă obiectul ar fi fost foarte mare, noi ştim că, dacă obiectul este mititel, atunci când vedeţi izbucnirea aceea finală, îl vedeţi cum se fragmentează şi se produc bolizi mai mici. Ideea este că, dacă obiectul ar fi mai mare, de vreo cinci metri, ar rămâne pietricele, roci care ar cădea pe pământ, dar ar fi mititele", a mai spus Şonka.
El a mai spus că, în mod normal, "mai mereu ar trebui să vedem bolizi", precizând că "în fiecare zi intră în atmosferă foarte multe obiecte care se rotesc în Sistemul Solar". "Numai că Pământul este foarte mare şi, dintr-un loc anume, de unde stăm noi, de exemplu, vedem rar astfel de lucruri, de câteva ori pe an. Nu este extraordinar (fenomenul, n.r.) aşa cum l-au făcut cei de la televizor, dacă vă uitaţi pe internet o să vedeţi multe fenomene de genul acesta", a spus acesta, completând că este un fenomen "frumos".
"Am văzut o stea căzătoare, poate ne atrage şi nouă atenţia înspre cer că poate vine ceva mult mai mare", a precizat acesta. Întrebat de ce nu a putut fi observată apropierea acestui meteor de Pământ, Şonka a spus că a fost vorba de un obiect "foarte, foarte mic". "Aceştia nu se pot vedea în mod normal prin telescop. Ei sunt luminoşi când intră în atmosferă, dar acolo când sunt în spaţiu nu reflectă foarte multă lumină", a declarat acesta.La rândul său, preşedintele Societăţii Astronomice Române de Meteori, Valentin Grigore, a declarat pentru Mediafax că fenomenul a fost provocat de topirea unui corp meteoritic care a ajuns în atmosfera terestră. "Din înregistrările pe care le avem, precum şi pe baza declaraţiei martorilor, vorbim de apariţia pe cerul României a unui corp meteoritic mai mare, care s-a topit şi a explodat în atmosferă. Aceste fenomene nu sunt rare, însă apariţia unui bolid mai mare este într-adevăr ceva mai rar. Estimez că bolidul a avut un diametru de circa 2 metri şi că acesta s-a aprins la circa 80 de kilometri altitudine şi după câteva zeci de kilometri a explodat. Fenomenul a avut loc în zona central-estică a României, dacă vor apărea alte înregistrări, vom putea efectua calcule în zilele următoare pentru a vedea unde ar fi căzut bolidul în cazul în care nu ar fi explodat", a declarat Valentin Grigore.
Un meteor, cunoscut și sub numele de stea căzătoare, este fenomenul produs de explozia unui meteoroid atunci când intră în contact cu atmosfera terestră.
Meteoroidul este o bucată mică de rocă spațială care apare ca urmare a coliziunii dintre asteroizi sau a dezintegrării cometelor. De cele mai multe ori, aceste resturi din spațiu se descompun în totalitate înainte să ajungă pe sol. Totuși, se întâmplă ca unele bucăți să lovească Pământul, iar acele bucăți se numesc meteoriți.
Foto: Deposit Photo
am vazut si eu in Galati acelasi lucru!