
Christine Valmy (Cristina Xantopol) s-a născut pe 25 octombrie 1926, la Bucureşti. A fost estetician, consultant şi antreprenor în industria cosmeticelor. A lucrat atât în România, cât şi în SUA.
A urmat cursurile Facultăţii de Drept la Universitatea din Bucureşti, pe care nu le-a finalizat. Însă, în acelaşi timp, a urmat cursuri de specialitate în îngrijirea pielii şi dermatologie, care au stat la baza carierei sale ulterioare de estetician, notează agenția Mediafax.
În 1948, Christine Valmy a deschis primul său salon în Bucureşti, specializat în tratamente pe bază de plante tradiţionale. A emigrat în Grecia în 1959, ulterior lucrând tot în industria cosmeticelor pentru companii din Grecia şi Israel.
În 1960, Valmy şi familia sa au emigrat în SUA, unde aceasta a înfiinţat una dintre primele şcoli pentru esteticieni din SUA, în 1966.
În SUA, şi-a schimbat numele în Christine Valmy, această denumire fiind cea care a şi consacrat-o în industria cosmeticelor.