Ce s-a întâmplat cu zborul MH370: A fost măsluit raportul oficial?

Actualitate / 04.09.2018

Investigatorii independenți susțin că datele despre avionul dispărut al companiei Malaysia Airlines ar fi fost modificate.

Grupul investigatorilor independenți a făcut o dezvăluire-bombă cu privire la raportul oficial asupra dispariției cursei MH370, susținând că datele transmise de avion și prezentate în raport sunt incomplete și ar fi fost modificate.

Zborul MH370 pe ruta Kuala Lumpur - Beijing, operat de compania Malaysia Airlines a dispărut fără urmă în martie 2014, cu 239 de oameni la bord, iar ancheta care a durat mai mulți ani nu a reușit să ofere răspunsuri definitive asupra acestui caz, notează
Daily Mail.

Victor Iannello, care conduce grupul anchetatorilor independenți, susține că a depistat anumite anomalii în datele transmise de avion și incluse în raportul informal și în cel despre siguranța avionului dispărut. "Este dezamăgitor că la mai bine de patru ani de la dispariția avonului MH370 încă ne rugăm de Malaysia să ofere datele nepublicate", a scris el pe blogul său. "Mai multe anomalii sugerează că traficul de date din raport nu este complet și se pare că documentul a fost modificat. Datele înregistrate de radarul militar reprezintă un alt exemplu de informații care n-au fost dezvăluite în întregime, în ciuda importanței lor pentru furnizarea informațiilor despre cum a continuat zborul după devierea de la ruta normală", a mai spus Iannello.


Raportul de 400 de pagini despre dispariția avionului a fost publicat la sfârșitul lunii iulie, iar concluzia acestuia este că nu se poate determina cauza evenimentului până la găsirea epavei sau a cutiei negre.

Iannello susține că mesajele transmise de la centrul companiei Malaysia Airlines în ziua dispariției, incluse în raport, au fost măsluite. Într-unul dintre mesaje lipsesc mai multe litere, iar un numele unei persoane, care începe cu litera M, a fost scos din text, acuză Victor Iannello. "Este important ca Malaysia să ofere înregistrarea completă, nemodificată, a tuturor comunicațiilor din intervalul 12.48 pm și 8.00 pm din 7 martie 2014. Este foarte important în perspectiva întrebărilor care planează asupra răspunsului întârziat al autorităților malaeziene după dispariția MH370", a subliniat el.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro