8
Ce îi enervează pe trolli: Un model plus-size care aleargă
Actualitate / 06.12.2017

Se pare că oricât de mult s-ar strădui, modelele plus-size tot au parte de adversitate când încearcă să-şi facă loc în lumea fitness-ului.

Dacă până acum au reuşit să-şi câştige respectul în modă, standardele foarte înguste şi prejudecăţile din fitness le restrâng foarte mult şansele femeilor supraponderale de a intra în acest univers. Şi totuşi, mai apare câte o excepţie.
O marcă de echipament sportiv a angajat un model care vrea să schimbe această situaţie. Academy Sports and Outdoors a ales-o pe Anna O’Brien, un cunoscut model plus-size pe Instagram, ca imagine pentru linia "BCG", ce oferă produse super XXL pentru femei, relatează
Bored Panda.

Modelul newyorkez a încercat de-a lungul anilor să urmeze un program de fitness, dar nu a reuşit şi a pus o parte din acest eşec pe anxietatea pe care o simţea când trebuia să exerseze îmbrăcată în echipament cu măsuri nepotrivite. "Provocarea asta simpşă este unul dintre cele mai mari obstacole pe care o femei plus-size care vrea să devină activă", a spus Anna. Ea a făcut o şedinţă foto cu tematică de alergare, iar imaginile postate pe Instagram au primit peste 13.000 de aprecieri.


Dar lucrurile nu sunt întotdeauna atât de uşoare pe cât ar trebui să fie - au apărut şi câteva comentarii răutăcioase şi chiar dacă în trecut O’Brien a demonstrat că se pricepe să ţină trollii la respect, brandul pe care ea îl promovează a intervenit în numele ei când a observat o postare ofensivă. Un utilizator care s-a semnat james_fletxher, a scris: "Este dezgustător că faceţi din graşi un lucru bun, oamenii ar trebui să se ruşineze că sunt graşi, nu să fie mândri."


Răspunsul celor de la Academy Sports and Outdoors a venit prompt: "Salut, James, noi, cei de la Academy, suntem convinşi că fiecare femeie trebuie să aibă aceleaşi şanse pentru a se bucura de sport şi de ieşirile în aer liber. Prin urmare, vom continua să reprezentăm o largă varietate de corpuri. Suntem toţi diferiţi, dar accesul nostru la o viaţă activă nu ar trebui să fie."

Replica brandului care a angajat-o pe Anna O’Brien a primit numeroase aprecieri.
Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro