Cazul avionului Germanwings: Unul dintre piloţi a rămas blocat în afara carlingii înainte de prăbuşire

Actualitate / 26.03.2015

Un anchetator care se ocupă de accidentul aviatic produs marţi în sudul Franţei a declarat că înregistrările vocilor arată că un pilot a părăsit carlinga înainte ca avionul să piardă altitudine şi nu a mai putut intra înapoi, relatează cotidianul american New York Times, citat de Mediafax.

Un oficial militar de rang înalt implicat în anchetă a descris o conversaţie "foarte plăcută, foarte calmă" între piloţi în prima parte a zborului de la Barcelona către Dusseldorf. Apoi, înregistrarea audio arată că unul dintre piloţi a părăsit carlinga şi nu a mai putut intra.

"Tipul de afară ciocăne uşor în uşă şi nu îi răspunde nimeni", a afirmat anchetatorul. "Apoi bate mai cu putere, şi niciun răspuns. Nu primeşte niciun răspuns", a declarat el. "Poţi auzi cum încearcă să spargă uşa", adaugă anchetatorul.


În timp ce înregistrarea audio oferă o perspectivă asupra circumstanţelor care au dus la accidentul de marţi dimineaţă, aceasta lasă şi multe întrebări fără răspuns.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro