Cătălina Ponor are în palmares cinci medalii la Jocurile Olimpice
"După ce m-am operat şi am tras 5 luni cu dinţii de mine când antrenorii îmi spuneau că fac de fapt fiţe şi că nu vreau să mă duc la recalificări, că nu mă doare nimic chiar dacă plângeam de durere în sală şi din ianuarie până în ultima săptămână înainte de primul concurs mi-am tot rupt gamba fiindcă încercam din răsputeri să îmi revin să ajut echipa la test event. Oare cine a fost nebuna care s-a apucat să facă sărituri direct în concurs la recalificări încât era să îşi rupă picioarele, numai să mai bage un punct în plus echipei şi să nu ne facem de rahat că ne bate până şi cea mai slabă echipă din concurs?
Oare toate astea nu contează? Oare toţi aceşti ani e ca şi cum nu am făcut nimic pentru echipă? Se pare că mulţi au uitat de câţi ani sunt eu în gimnastică, se pare că mulţi au pierdut respectul faţă de un sportiv care şi-a dedicat toată viaţa unui sport, sacrificând tot ce înseamnă viaţa unui om numai să simtă rodul muncii lui de 25 de ani şi să facă mii de români să se simtă mândri!
Uneori mă simt mult mai apreciată de străini, de oameni care nu au o picătură de sânge român în vene, dar care plâng pentru mine, odată cu mine şi care şi-au dorit mai mult decât mulţi români ca eu să pot să fac un rezultat şi la această Olimpiadă dar, pardon de expresie, mulţi au aruncat cu pietre când au aflat că voi concura pentru România la a 3-a mea Olimpiadă, pardon din nou, a 3-a Olimpiadă, să o mai zic o dată!!!! Aaaa, să nu uităm cică au ieşit şi 5 medalii olimpice! Unii nu mai sunt impresionaţi de acest rezultat fiindcă au fost învătaţi prost şi îl văd ca pe trecut. Aşa e, a fost acum ceva timp în urmă, dar uitaţi-vă bine, personal eu nu văd ca în viitorul apropiat să mai facă vreo gimnastă un asemenea rezultat! Un sfat... Preţuiţi ce aveţi, cât mai aveţi, că va dura ceva până se va mai naşte următoarea triplă campioană olimpică!", a scris Ponor.

Cătălina Ponor a încheiat scrisoarea cu mulţumiri adresate persoanelor care au susţinut-o în carieră: "Oricum din toată experienţa asta vreau să le mulţumesc tuturor celor care au fost lângă mine la fiecare pas: părinţilor în primul rând, care şi-au făcut datoria pe deplin şi m-au susţinut necondiţionat, domnului Lucian, pe care mulţi l-au criticat şi care a avut parte de multe eşecuri alături de o echipă la care personal nu am văzut dorinţă imensă de a face ceva cum era generaţia 2004, dar el totuşi a rămas lângă noi, a rămas şi a luptat pentru onoarea lui ca antrenor de 18 ani la lotul naţional, dar care nu are parte de respect din partea tuturor colegilor, pentru onoarea României, a luptat cu speranţa că se poate dar din păcate nu a avut cu cine. Mihaelei Dobranici, doctora lotului, care şi ea a fost criticată fără motiv şi care a pus suflet pentru fiecare fată din lotul acela sau acesta că nici nu mai ştiu exact dacă este un lot. Lui Toma Vasilescu, fizioterapeutul, care numai el ştie cât s-a chinuit cu tendonul ăsta al meu problematic, dându-i bătăi de cap zilnic, problemă care şi în momentul de faţă există! Lui Florin Astefanei care se tot chinuia cu spatele ăsta al meu cu hernii şi fisuri pe inele să mai scoată din durere şi să mă lase să lucrez. Fanilor adevăraţi care au mers cu mine din clipa în care am intrat în lot şi m-au susţinut indiferent de situaţie, că a fost bine sau că a fost rău, ei au fost mereu acolo gata să îmi trimită gânduri bune şi încurajări. Vă mulţumesc, oameni frumoşi, că aţi avut încredere în mine până la capăt! Să nu uit de doamna Mariana şi domnul Bellu, care mereu m-au încurajat chiar dacă nu au fost în sală şi nu m-au antrenat în ultima perioadă, aşa cum au crezut unii, dar care mi-au trimis mesaje de încurajare fiindcă inclusiv ei îşi dădeau seama că mă antrenez ca şi singură. De ce spun asta? Fiindcă o jumătate din antrenori erau antrenori personali şi au preferat să încurajeze numai pe cine au dorit, iar cealaltă jumătate de antrenori erau jumătate cu mine, jumătate cu restul. 3 fete au fost alături de mine şi m-au susţinut, restul 7 într-o altă bisericuţă!
Sunt obişnuită să câştig, dar sunt şi om, şi orice om greşeşte, nu sunt făcută din metal ca un robot să nu am suflet, sentimente sau să fac totul perfect! Sunt mândră de ce am realizat, chiar dacă nu am reuşit să iau o medalie oricare ar fi fost ea, pentru mine să ajung la 29 de ani cu 25 ani de carieră, 5 medalii olimpice la a 3-a olimpiadă, e o realizare imensă! Cu mâna pe inimă vă spun că nu renunţ şi tot ce s-a întâmplat până acum mă face să mă gândesc serios la Tokyo 2020. Cu stimă şi respect, tripla campioană olimpică Cătălina Ponor", se arată în postarea sportivei.

România rămâne fără medalii olimpice la gimnastică după 44 de ani. De la Montreal 1976 şi până la Londra 2012 inclusiv, România a câştigat cel puţin o medalie de aur, notează Mediafax.

Cătălina Ponor (28 de ani) are cinci medalii la Jocurile Olimpice în palmares: trei de aur la Atena în 2004, una de argint şi una de bronz în 2012 la Londra.


Foto: Hepta