Avertizare meteo: Ploi torenţiale, vijelii şi grindină, până joi
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă începând de miercuri de la ora 12.00 până joi la ora 03.00.
În intervalul menţionat, instabilitatea atmosferică se va accentua în sudul şi în centrul ţării, precum şi la munte, unde vor fi averse, frecvente descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, ce vor avea trecător aspect de vijelie, se arată în avertizarea emisă de ANM şi citată de Mediafax.Ploile vor avea şi caracter torenţial, cantităţile de apă vor depăşi local 15 l/mp şi izolat 30-40 l/mp, cu precădere în zona Carpaţilor de Curbură, Carpaţilor Meridionali şi a Munţilor Banatului. Pe arii restrânse va cădea grindină. În restul teritoriului instabilitatea atmosferică se va manifesta izolat, mai ales în orele serii.
Foto: Mediafax