13
Atentat la Nisa: 14 imagini emoţionante ale artiştilor din toată lumea
Artiştii din toată lumea au creat imagini cu un mesaj emoţionant, în memoria victimelor atentatului de la Nisa.
14 iulie 2016 este, de acum înainte, o zi neagră din istoria Franţei. Un individ a lovit intenţionat cu un camion sute de persoane care asistau în Nisa la un spectacol de artificii cu ocazia Zilei Naţionale a Franţei. Şoferul camionului, un bărbat de 31 de ani, de origine tunisină, care trăia în Nisa. a fost împuşcat, iar în interiorul vehiculului au fost găsite numeroase arme şi grenade.Bilanţul atacului se ridică la peste 84 de morţi, dintre care 10 copii, şi peste 150 de răniţi dintre care 18 sunt în stare gravă. Preşedintele Francois Hollande a decretat, în urma atentatului de la Nisa, trei zile de doliu naţional, respectiv cele de 16, 17 şi 18 iulie, a anunţat premierul Manuel Valls, citat de Le Figaro. Totodată, Francois Hollande, a anunţat, în urma atentatului de la Nisa, prelungirea cu trei luni a stării de urgenţă, care trebuia să se încheie iniţial pe data de 26 iulie.
Artişti din întreaga lume au adus un omagiu emoţionant victimelor acestui atentat. Mai multe imagini postate pe reţelele de socializare cu hastag-urile #PrayForNice şi #PrayForWorld evocă durerea provocată de atacurile de joi seară, notează site-ul boredpanda.com, şi transmit un mesaj de solidaritate cu cei care care suferă acum.