Nicolae Ceaușescu, portret retușat, prezent în toate locurile publice, mai puțin toaleteAu trecut 26 de ani, iar azi, România e o altfel de țară, cu toate păcatele noastre. Oamenii sunt liberi. Pleacă în vacanțe peste graniță. După liceu, orice elev capabil e acceptat la universități din Europa. Așa ceva era de neconceput în urmă cu 26 de ani. La fel de neconceput ca o vacanță în străinătate.
Pentru a obține un pașaport trebuia să-ți vinzi sufletul. Și asta nu e o metaforă. Încerc să-mi aleg cuvintele, să ajung la sufletul tău, la mintea care ți se deschide către lume la această vârstă, dar mi-e greu să-ți explic că două, trei zile pe săptămână, îmi petreceam după-amiezele la coadă la pui. O ajutam pe mama, bunica ta, să luăm ceva de-ale gurii pentru familie. Se dădeau câte doi pui de persoană, iar eu cu mama și cu sora mea luam șase pui prăpădiți din care eram hrăniți o săptămână. Nu exista să mergi la mall când ți se făcea foame. Nu exista să mergi la restaurant să mănânci sau să petreci o seară cu prietenii. Când eram adolescent, duminica alergam ca bezmeticii de la o terasă la alta să bem o bere. Și, uneori găseam, alteori nu.
Si eu sunt tot din era comunista dar pina in "80 era foarte bine apoi au inceput cu portia la alimente,portie care iti ajungea(plus ca daca mai dadeai un ban in plus crestea si portia) darrr nu era atit stres ,erai sigur de locul de munca de ziua de miine,birocratii nu se uitau la tine ca la un gunoi eram toti oameni,pe cind azi ai stres de nu-l poti duce,nesiguranta zilei de miine,birocrati isi dau vinturi de parca ar fi zei;libertate?daca asta este libertate vati inselat,lucrezi pentru un salariu de mizerie din care poti doar trai decent(ca in comunism cu bonurile)nu poti merge in vacanta,nu poti incalzi locuinta caci nu-ti ajung bani la cheltuieli,acum le tai tu singur de pe lista caci nu ai bani si multe altele plus ca suntem sclavii europei, protectie? 0 .Intradevar este foarte bine pentru afaceristii bisnitari caci afacerile de azi inainte in comunism era bisnita autorizata asa ca noi cei de rind asteptam ca poate poate va inceta coruptia si in aceasta tara si vom fi si noi oameni ai romaniei nu sclavi ai europei
Diferenta dintre cele doua epoci: in sufrageria din comunism erau carti, multe carti, acum in sufragerie este doar un televizor cat peretele de mare. In prezent lumea este mult mai proasta si mai ignoranta decat era in comunism. Da, se statea la cozi ptr mancare ptr ca atunci s-a construit ceva in tara, acum ce se construieste? Ne-au spus ca trebuie sa strangem cureaua si ei au furat pana nu au mai putut!!! Atunci eram liberi, acum suntem sclavii bancilor straine. 80% din creditele de la banci sunt credite de consum!!!! adica oamenii se imprumuta ca sa poata sa aiba ceea ce in comunism nu aveau la discretie- mancare, concedii afara, tancuri de masini etc. PS- cine isi permite sa-si tina copilul la studii in strainatate? Si ptr ce? Ca aia oricum nu ii angajeaza. Daca faci studii in Anglia vei platii toata viata imprumutul de cca 30.000lire, care mai e si purtator de dobanzi, dar nu se stie exact cat, cum....
Vedeţi voi comentatorilor, în mare majoritate cetă'ţenii acestei ţări recunosc că înainte de 1989 era cu mult mai bine decât acum. Este oare suficient acest lucru doar a recunoaşte?, oare nu este timpul să trecem şi la scimbarea situaţiei ?,. N este mare sacofală, trebuie doar iniţiativă şi curaj .
Sigur, se pot face multe comparații între cum era înainte si cum este azi, fiecare EPOCĂ având argumente pro si contra. Pornind de la foto de deschidere, aș compara acea coada la care se stătea pentru o pungă de "adidași" sau o sticlă de lapte și ceea ce se întâmplă acum la... "sfintele moaște". Diferența? Atunci toți înjuram, acum zecile de mii (infinit mai mulți ca la o alimentară) rabdă cu stoicism, cred ca se va pogorî asupra lor duhul sfânt și pe drum va curge lapte și miere că așa vrea El!?! Atunci, mai fiecare primea un apartament, făcea un împrumut la CAR și-l mobila. Ratele? Se plăteau lejer, cum se plătea și chiria, telefonul, electrica etc. În plus, fiecare își permitea un concediu la mare sau munte, ba chiar și în ambele locuri. Cum rezolvă acum românii astfel de probleme, se știe! Pentru că azi e... cam la fel. Adică, oricine, dacă e... parlamentar sau ministru, boss în administrație sau om de afaceri, are o vilă, una, două mașini, pleacă în concediu când vrea, unde vrea (la tropice, ecuator, Polul Nord sau Sud)... Iar ca bonus, aceiași au pensii speciale, dacă mai greșesc trebuie să "depășească" multe "bariere" până să ajungă în fața Justiției (mai rău stau cu sănătatea, ca dacă se pune "pata" pe ei gata, se îmbolnăvesc grav, grav, de te-ntrebi cum or fi rezistat la atâtea delapidări, la abuzuri în servici etc.) Atunci, la tv erau doar două programe a câteva ore pe zi fiecare. Românul se uita la Teleenciclopedia, se ai uita la câte un pic de comedie (citindu-i printre rânduri pe Caragiu sau Pelea), ai un spectacol cu Dan Spătaru sau Margareta Pâslaru, Corina Chiriac sau Gică Petrescu și... cam atât (noroc pe cei de prin marginile țării, care ba cu bulgarii, ba cu sârbii sau rușii, aveau ceva mai multă varietate) Acum, sunt zeci de canale. Cele românești beneficiază azi de mult mai multe "dive" care împrăștie într-o seară toată "cultura" de care sunt în stare, mai mult decât a făcut-o dna Zaharescu sau Sanda Țăranu în întreaga carieră, iar când iese Bendeac pe sticlă, spune într-un minut mai multe "măscări" decât aparițiile lui Birlic din 1990 și până azi! Atunci, termina copilul un liceu sau școală profesională, găsea un loc de muncă. Acum termină medicina și... spală vase într-un Pub din Londra sau mătură scările blocurilor din Italia. Și mai e o diferență. Acum numărul absolvenților de învățământ superior este însutit mai mare (nu pomenim de cei cu doctorate ca intrăm în ceva mult prea delicat), chiar dacă respectivii nu știu tabla înmulțirii sau... declinarea la persoana I singular. Mai comparăm pe ATUNCI și ACUM? Se poate mult mai mult, dar problema rămâne: unde se va înclina balanța??? Dar, ca totdeauna, ROMÂNUL speră continuu că va fi și bine cândva!!! (când și care ar fi condițiile. este, de asemenea, alt subiect)
Vin si eu din epoca de trista amintire! N a fost bine! Dar nici asa de rau! Precum este azi! Deci...am facut un liceu, am muncit din greu in vacante! Dupa terminarea liceului am profesat ca dascal suplinitor, educatoare, invatatoare profesoara de ed. fizica pt. ca am fost campioana la diferite probe, la atletism! Nu am facut facultate asa ca a trebuit sa renunt la postul din invatamant in favoarea celor calificati! M am hotarat,eram casatorita, cu 2 copii mici,sa ma recalific in meseria de confectionier! Din 1976 am inceput sa muncesc intr o mare fabrica in orasul meu! Am muncit din greu la masina! Am participat la concursuri in cadrul fabricii de ...maini maiestre.... protectia muncii! N am permis nimanui sa fie mai bun ca mine! Am dat examene, am luat 3 categorii, la salariu...apoi in ianuarie 1979, am fost trimisa la Bucuresti la policalificare de 1an, de aj. maistru! Singura din fabrica! Am facut 4 luni , teoria la Bucuresti in cadrul Centralei de Comfectii! Practica am facut o la o sectie afiliata fabricii dintr o alta localitate! Am dat examen si am facut 2 ani de profesionala, tot in meserie ...la Bucuresti ..nu in orasul meu, am absolvit cu nota maxima... apoi am profesat ca aj. maistru, apoi am fost promovata ca si tehnician la normarea muncii.Aveam in subordine pete 800 muncitori , acestia depindeau cu salariul de felul cum ii normam eu! Si n am fost incorecta cu ei muncitorii care munceau din greu si pt. noi! Apoi in anul 1985-1987 am urmat cursurile scolii de maistri tot in domeniu! N am incaput niciodata de ....lingai si de oameni incapabili..!!La locurile mele de munca!! Dupa 1989 am plecat din fabrica, am obtinut un post de maistru prin concurs, unde am reusit sa supravietuiesc lingailor pana n 94,,,cand am plecat pe somaj.... Mi am facut o asociatie familiar, am calificat ...someri ...in meseria mea, apoi in 97 am format o echipa de comfectioneri la un patron si am continuat sa scolarizez someri! Nici aici n am putut sa supravietuiesc din cauza rautatii colegilor,,care mi au trimis pe cap sa mi verifice casa ......patronul...care nu avea ordin de perchezitie...!! L am lasat pt. ca nu aveam nimic de ascuns! Mi a verificat patronal casa , n a gasit nimic din firma lui, iar eu am mers pe foaie de boala, m am suparat ca m a umilit si n a avut incredere in mine, am mi am cerut demisia.Nu prea i a comvenit dar l am lasat cu ochii n soare! S a razbunat, nu mi a platit foaia de boala eu l am lasat in pace! Era februarie 2001...... prin octombrie m a chemat la el , mi a dat tot ce m i s a cuvenit si omul si a cerut scuze, ca a gresit! Era ...prea tarziu, sa ma intorc! Dar am fost fff. fericita, ca mi a recunoscut meritele! Si ca ...a gresit! Azi nu se mai pun oamenii pe posture dupa capacitatea intelectuala! Azi salariile s de mizerie! Eu aveam 2400 incadrare ,iar ca maistru aveam 2800lei salariu! Tata avea acum 43 ani, 750 lei pensie! Traia destul de bine cu mama!Eu am 766lei pensie! Ffff, mizera! In vreme ce ....ei.... isi pun salarii si pensii ......ffff. mari! Trantorii!! Care se plictisesc in Guvern!! Atunci aveai un loc de munca stabil! Nu erau **pomeni**....ca azi, cu ajutor social, case sociale si mancare la cantina sociala....pentru cine??!!! Nu fac ura de rasa, dar ...cam prea multe **drepturi** au azi ....tiganii.!! Iar noi **romanii** = O!! Oameni tineri capabili de minca, vin la cantina sociala din zona dupa mancare!!Atunci ...primeai si o casa!! Azi ce sanse are un tanar sa porneasca in viata fara nimic??!! Fiecare**epoca** a avut etapa ei!! Cu bune si cu rele! In privinta pasaportului nu era greu sa primesti un pasaport! Eu am avut pasaport! Eu am fost ghid turistic in timpul meu liber, in concediu! Am fost in strainatate mai mult decat acum! Ungaria, Cehoslovacia si URSS!Am ...... iesit din tara si de 3x.... pe an! Acum oare ne permitem??!! Asa ceva??!! Poate d ta d le iti permiti! Sa elogiezi aceasta **mascaratie** unde tara este impartita in ...ei **bogatii** si noi saracii!! Noi care am muncit **cinstit** n am reusit sa avem nimic!! Ei **baietii destepti** azi sunt milionari in valuta!! Niciodata acest popor n a fost mai *amarat* mai sarac ... mai umilit...precum este azi!!! Asa ca ....hai sa stam drept si sa judecam exact...epoca asta...mizera de 2 bani!!Daca ....vom gandi asa precum gandeste **acest tatic.**.. din scrisoare, vom fi vanduti si noi!! La straini!! Nu zic ..... n a fost bine nici atunci, dar azi este mizerabil , sa fii tanar in Romania!De aceea oamenii si au luat lumea in cap si s au dus **slugi** la staini!! Nu le pasa celor de sus de loc de noi lumea de jos! Suntem **multi** si prosti! Asta pana intr o zi!! Va doresc sanatate si **UN CRACIUN MAI BUN**!! UN AN CU DE TOATE N 2016**!!
emilian isaila,de ce ascunzi adevarul,de ce spui numai ce le convine sustinatorilor cu orice pret al capitalismului si de ce esti platit ca sa faci apologia societatii de consum care va duce la sfarsitul civilizatiei cumeste ea acum?!?iti pot da doar cateva exemple din care rezulta ceea ce am afirmat mai sus,no fi fost bun socialismul asa cum a fost,dar tot din cauza oamenilor,a nivelului lor redus de evolutie spirituala si de constiinta si nu ca idei sau principii,in ceea ce priveste capitalismul este de departe cel mai prost si mai nedrept sistem de organizare al societatii omenesti care ar putea exista la ora actuala,rezultat din societatea sclavagista si feudala,deci: 1)cati oameni morti de foame si de frig erau inainte de `89 si cati suntacum? 2)cati oameni ai strazii,fara olocuinta erau inainte de `89 si cati sunt acum? 3)cati oameni vedeai scormonind prin gunoaie inainte de `89 si cati vezi acum? 4)cati oameni fara un loc de munca erau inainte de `89 si cati sunt acum?ca inainte de `89 te lua militia de pe strada daca te depista ca nu ai loc de munca si te trimitea sa te angajezi, 5)cati tineri primeau locuinta de la stat inainte de `89 si cati primesc acum?(ma numar printre cei care au primit locuinta de la stat inainte de `89 si nu am avut pile) 6)cum traiai cu salariul minim pe economie inainte de `89(te descurcai daca erai cumpatat) si cum traiesti acum?-crapi de foame,de frig si umbli in zdrente) 7)cum iti puteai permite sa mergi in concediu la munte sau la mare sau in excursii inainte de `89 daca erai platit cu un salariu nu cu mult mai mare decat cel minim-eu mi-am permis an de an pana in `90,dupa aia am stat acasa-si cum iti poti permite acum? si ar mai fi destule exemple,in plus se puteau face fara probleme excursii in tarile socialiste iar eu i-am injurat de nenumarate ori pe ceausesti si pe mama lor stand pe la cozi si nu a venit nimeni sa ma aresteze.despre ce libertate vorbesti tu?!?despre libertatea de crapa de foame si de frig cu salariul minim pe economie?despre libertatea de a pleca din tara ca sa-ti gasesti unloc de munca ca sclav capitalist?!?despre libertatea de a-i vota pe niste ticalosi care au furat si fura cu miliardele din buget si nu-i intreaba nimeni nimic?!?hai sa fim seriosi!!!
"Ți se putea întâmpla orice, în orice moment. " Partial adevarat ,dar acum cum este stimabililor?Nu cumva era invers ! Realismul este marele defect al acestui popor, traieste visand si zburand putin in alta lume !!