Această plantă mi-a omorât copilul. Dacă o ai în casă, arunc-o imediat!
O femeie avertizează că o plantă otrăvitoare pe care oamenii o ţin în casă e foarte periculoasă. Copilul ei a murit după ce a rupt o frunză şi a băgat-o în gură.
Cu toţii simţim nevoia să avem în preajmă, în casă sau la birou, câteva flori care să ne binedispună. "Infuzia de verde" din viaţa de zi cu zi ne împrospătează mintea şi sufletul, ne face să simţim că avem aproape o părticică din natură. Plantele pe care le îngrijim şi le udăm zilnic sunt prietenii noştri tăcuţi care ne dau linişte şi echilibru.
Şi totuşi, nu tot ce este verde e inofensiv. Povestea tristă a unei femei atrage atenţia asupra riscurilor pe care le prezintă plantele toxice despre care nu ştim foarte multe lucruri.
"Vă rog să citiţi cu atenţie ce urmează. Fiul meu a murit pentru că a băgat în gură o bucată din frunza unei plante şi s-a sufocat. Această plantă poate fi găsită în multe case şi birouri. Este otrăvitoare şi periculoasă, poate ucide un copil într-un minut şi un adult în 15 minute. Dacă o atingeţi, evitaţi să vă atingeţi ochii cu degetele, pentru că vă puteţi pierde vederea. Avertizaţi-vă familia şi prietenii", este mesajul unei femei publicat de site-ul Cuisine & Health
.
Persoana citată povesteşte că fiul ei în vârstă de cinci ani, Esteban, se juca şi la un moment dat i-a spus că se simte rău. Mama băiatului a crezut la început că acesta are o indigestie, dar a început să se îngrijoreze când a observat că pielea copilului a căpătat o culoare ciudată, iar micuţul respira cu dificultate. A chemat imediat ambulanţa, iar echipa medicală l-a transportat la spital, unde i s-a administrat tratament antitoxic, dar nimeni nu ştia care este cauza problemei, relatează site-ul menţionat.