A murit Roger Moore: Imagini memorabile cu cel care a fost de 7 ori James Bond

Actualitate / 24.05.2017

Actorul Roger Moore, cel care l-a interpretat pe faimosul spion James Bond, a murit în Elveţia, după o luptă scurtă împotriva cancerului, a anunţat familia actorului.

Roger Moore a interpretat rolul celebrului agent 007 în şapte filme din seria ”James Bond”, inclusiv în două dintre cele mai apreciate lungmetraje din această serie cinematografică - ”Live and Let Die” şi ”Spy Who Loved Me”.

Familia lui Roger Moore a confirmat decesul artistului, marţi, prin intermediul unui mesaj publicat pe Twitter.

”Roger a murit după o luptă scurtă dar curajoasă cu cancerul. Îţi mulţimim, tată, pentru faptul că ai rămas tu însuţi, pentru faptul că ai fost atât de special pentru atât de mulţi oameni”, se afirmă în acel mesaj, publicat de copiii actorului.


Roger Moore va fi înmormântat în cadrul unei ceremonii funerare private care va avea loc la Monte Carlo, anunţă cotidianul britanic Daily Mail.Actorul londonez a devenit faimos după ce l-a interpretat pe faimosul agent secret 007. Acesta a jucat rolul agentului 007 în şapte filme din seria "James Bond", între anii 1973 şi 1985.Roger Moore este actorul care a jucat de cele mai multe ori personajul James Bond, de 7 apoi, urmat apoi de Sean Connery (6 ori) şi Pierce Brosnan (4 ori).

Starul şi-a început activitatea în 1945, jucând peste 91 de roluri în filme artistice şi de televiziune. A interpretat rolul James Bond de şapte ori, fiind astfel actorul care a apărut în cele mai multe filme din serie, iar, în ultimii ani, a ales să-şi împrumute vocea pentru mai multe pelicule de animaţie şi a lansat recent o aplicaţie pentru poveşti de "noapte bună".


El a fost personificarea gentlemanului britanic îmbrăcat în costum de trei piese, care s-a bucurat de o carieră fulminantă de-a lungul a opt decade, notează Mediafax.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro