A murit Robert Miles, celebrul DJ din anii '90
Actualitate / 10.05.2017

DJ-ul cunoscut pentru piesa „Children”, pentru care a primit numeroase discuri de platină şi aur în anii 1990, a murit la vârsta de 47 de ani.

Anunţul morţii lui Miles a fost făcut, iniţial, de DJ Mag Italia, site care a precizat că vedeta a murit la Ibiza, din cauza unei boli necunoscute, relatează The Independent, citat de News.ro.

DJ Joe T Vannelli, apropiat al lui Miles, a transmis pe reţelele de socializare: ”Vestea morţii unui artist foarte talentat al vremurilor noastre mă face neîncrezător. Îmi vor lipsi certurile, criticile, judecăţile, dar mai ales talentul de a găsi sunete şi melodii incomparabile”.

DJ-ul de origine italiană s-a născut în Elveţia, pe 3 noiembrie 1969, sub numele Robert Concina.



Întrebat care a fost sursa de inspiraţie a melodiei ”Children”, Robert Miles a declarat că a compus piesa după ce tatăl său i-a arătat mai multe fotografii ale unor copii-victime din Iugoslavia 1994.

Lansată în 1995, ”Children” nu a reuşit să ajungă în topuri, însă când a fost Miles a prezentat-o într-un club din Miami a fost auzită de Simon Berry de la Platipus Records. Piesa a fost relansată ca single de pe albumul ”Dreamland”, apărut în luna noiembrie a aceluiaşi an, şi a ocupat primul loc în topuri din 12 ţări, notează News.ro. După ”Dreamland” au urmat şase materiale de studio, cel mai recent - ”Th1rt3en” - fiind lansat în 2011.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro