Actorul Ion Besoiu, cunoscut pentru roluri din filme ca ”Toate pânzele sus” şi ”Bucureşti Non Stop”, a murit miercuri, la vârsta de 85 de ani, a confirmat pentru News.ro un reprezentant al Uniunii Teatrale din România.
Decesul a fost confirmat pentru News.ro de un reprezentant al Uniunii Teatrale din România.
Ion Besoiu s-a născut pe 11 martie 1931, la Sibiu. A debutat în 1957, dar consacrarea a venit abia după lansarea serialului "Toate pânzele sus", în regia lui Mircea Mureşan, în care i-a avut ca parteneri pe actorii Ilarion Ciobanu şi Jean Constantin. Timp de 16 ani, a jucat pe scena Teatrului "Radu Stanca" din Sibiu, după care s-a mutat la Bucureşti, unde a jucat la Teatrul Bulandra şi a fost, ulterior, timp de 12 ani, directorul acestei instituţii.
Cele mai cunoscute roluri ale sale sunt Cloşca, în "Procesul lui Horia" (1967), Serebreakov, în "Unchiul Vanea" (1983), Polonius, în "Hamlet" (1985), Oronte, în "Mizantropul"(1989), Corifeu, în "Antigona" (1993), Ferapont, în "Trei surori" (1995), Senecus, în "Caligula" (1996), şi Muhoiarov Ivan Matveevici, în "Oblomov" (2003).
Printre filmele în care a jucat Ion Besoiu se numără "Furtuna", "Neamul Şoimăreştilor", "Haiducii", "Răscoala", "Mihai Viteazul", "Ciprian Porumbescu", "Păcală", "Ion, blestemul pământului, blestemul iubirii", "Ultima noapte de dragoste", "Lumini şi umbre", notează Mediafax.
În 2001, a fost declarat cetăţean de onoare al oraşului Sibiu. Tot în 2001, cu ocazia împlinirii vârstei de 70 de ani, a fost decorat cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler, o distincţie care a subliniat contribuţia lui Besoiu la "dezvoltarea artei teatrale româneşti, prin prestigioasa şi remarcabila sa activitate de actor, director de teatru şi pedagog".
În 2002, a primit premiul de excelenţă al cinematografiei române. Ion Besoiu era preşedinte executiv al Fundaţiei "Sibiul Vechi. Sibiu - Hermannstadt", asociaţie care îi ajută pe tinerii talentaţi şi care oferă premii etnografilor. Avea o bogată activitate în teatru şi film, motiv pentru care actorul a fost omagiat cu două premii pentru întreaga activitate - din partea Uniunii Teatrale din România (UNITER), în 2008, şi la gala Gopo din 2011.