6
A murit Cristina Stamate. Actriţa avea 71 de ani
Actualitate / 27.11.2017

Actriţa a murit, luni, la Spitalul de Urgenţă Floreasca, unde fusese internată joi. Ea suferea de mai multe boli.

Cristina Stamate a fost internată, joi, la Spitalul de Urgenţă Floreasca, artista fiind dusă la unitatea medicală de un echipaj SMURD.

"Cu puţin înainte de ora 07.00, în această dimineaţă, a decedat", a anunţat purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Floreasca, Bogdan Opriţa, citat de Agerpres.

Actriţa a fost internată la Spitalul Floreasca de câteva zile, în stare gravă. Potrivit unor surse medicale, ea era inconștientă, deshidratată, cu hipertensiune.

Cristina Stamate a fost operată pe cord deschis, în ianuarie 2015. Intervenţia a constat în înlocuirea valvei mitrale cu o proteză şi montarea a trei by-pass-uri aortocoronariene pentru revascularizarea muşchiului cardiac.

 
Foto: Hepta

Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro