20 de organizaţii din România implicate într-un nou proiect european de încurajare a consumului de fructe şi legume
Actualitate / 04.12.2012

PRAIS Corporate Communications, alături de partenerii săi locali, lansează oficial, astăzi, proiectul pilot european „Creşterea consumului de fructe şi legume proaspete în rândul grupurilor vulnerabile”, sub sloganul „Mai mult gust, mai multă savoare”.

Obiectivele campaniei – o iniţiativă a Direcţiei Generale Sănătate şi Consumatori din cadrul Comisiei Europene - DG Sanco – sunt promovarea şi stimularea consumului de fructe şi legume proaspete în cadrul a trei categorii sociale vulnerabile: copii, persoane vârstnice şi femei însărcinate.

Proiectul pilot se derulează în perioada iulie 2012 – iunie 2013 în trei ţări: România (oraşele Medgidia şi Roman), Bulgaria şi Slovacia, fiind coordonat la nivel european de către compania LIGARIS. În România, managementul şi implementarea acestuia este coordonată de către PRAIS Corporate Communications, prin angrenarea a 20 de parteneri locali: autorități locale și organizații non-guvernamentale din cele două oraşe implicate.


În cadrul a peste 140 de intervenţii directe, participanţii vor fi stimulaţi să redescopere gustul, diversitatea (forme, gusturi, culori) şi modul de preparare a fructelor şi legumelor, având totodată acces la o varietate de reţete.

Astfel, peste 500 de beneficiari, din care 350 de copii, 40 de femei însărcinate şi peste 110 persoane vârstnice din cele două oraşe, vor avea acces direct la activităţi de informare şi activare.

În luna noiembrie, s-au organizat 20 de caravane mobile cu demonstraţii de gătit, în cadrul cărora, toţi beneficiarii au interacţionat cu un nutriţionist, care le-a prezentat beneficiile pentru sănătate ale consumului zilnic de fructe şi legume, iar un bucătar a făcut demonstraţii de gătit, urmate de o degustare.


În acelaşi timp, a fost lansat un concurs de reţete ce îi implică direct pe participanţi, urmând ca reţetele cele mai gustoase să fie premiate lunar.

Timp de şase luni, începând cu luna decembrie, se vor desfăşura şi 120 de sesiuni de gătit în cadrul celor 20 de organizaţii. Beneficiarii vor prepara reţete variate, având de fiecare dată alături de ei un medic nutriţionist.

O altă componentă importantă a campaniei o reprezintă distribuţia lunară, în cadrul sesiunilor de gătit, a fructelor şi legumelor proaspete necesare pregătirii acasă a reţetelor propuse de nutriţionişti. Astfel, peste 2.000 de kilograme de legume și fructe vor fi distribuite pâna la finele lunii decembrie. După fiecare etapă sunt efectuate raportări, evaluări cantitative şi calitative care vor măsura impactul proiectului.


Organizația ONU pentru Agricultură și Alimentație indica în 2010 că, în Bulgaria, România și Slovacia, furnizarea de fructe și legume destinate consumului se situa sub 80 kg /persoană /an, adică sub 220g / persoană/ zi, fiind la cel mai redus nivel din Europa. Totodată, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS) în 2012, România se află pe ultimul loc la consumul de fructe, cu doar 7 kg de portocale, 5 kg de mere şi 2 kg de pere pe locuitor pe an, faţă de consumul mediu european de fructe care este de 57 kg pe cap de locuitor. Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă un consum mediu zilnic de 400g de fructe și legume de diferite culori deoarece conțin nutrienţi și componente bioactive cu un rol esențial în menţinerea sănătății.


„Campania iniţiată de Comisia Europeană răspunde nevoii reale de a stimula şi la noi în ţară consumul de fructe şi legume proaspete, în cadrul unei diete echilibrate. Acest proiect este o oportunitate pentru noi, deoarece putem contribui direct la schimbarea obiceiurilor alimentare ale celor trei categorii vulnerabile: copii, femei gravide şi vârstnici. Faptul că România face parte din grupul de 3 ţări, care beneficiază de acest nou proiect susţinut de Comisia Europeană, este pentru noi toţi, o mare reuşită!”, a declarat Silvia Bucur, Director General PRAIS Corporate Communications.

Obiectivul pe termen lung urmărit de proiectul „Creşterea consumului de fructe şi legume proaspete în rândul grupurilor vulnerabile - „Mai mult gust, mai multă savoare” este îmbunătățirea reală a nivelului de cunoștințe ale beneficiarilor în ceea ce privește avantajele consumului de fructe și legume, precum și modificarea comportamentelor de consum ale acestora, prin includerea lor în alimentaţia zilnică.

Menţiune: Conținutul acestui comunicat de presă nu reprezintă neapărat poziţia oficială a Comisiei Europene.

PRAIS Corporate Communications este o companie de consultanţă specializată în comunicare integrată şi PR, înfiinţată în 1996. Câştigătoare a International Public Relations - IPRA „Golden World Award” şi Grand Prize în anul 1999, la Tokyo pentru cel mai bun program având ca temă educarea tinerei generaţii pentru o nutriţie sănătoasă, echipa de consultanţi PRAIS asistă de peste 16 ani importante companii multinaţionale şi asociaţii industriale din România sau de peste hotare.

PRAIS Corporate Communications a iniţiat şi implementat peste 2.500 de campanii, evenimente corporative şi de brand. Auditul comunicării interne, dezvoltarea strategiilor anuale de comunicare internă şi externă, relaţia cu media, brand PR, comunicarea financiară şi de criză, activare social media, animarea forţelor de vânzare şi cursurile de comunicare sunt doar câteva dintre serviciile oferite de PRAIS.

Fidelă culturii sale, PRAIS Corporate Communications a înfiinţat acum 10 ani de Fundaţia PRAIS, în cadrul căreia s-a dedicat dezvoltării a 15 proiecte naţionale CSR şi de marketing social dedicate unor cauze sociale majore, care au angrenat milioane de beneficiari, având ca obiective accesul la educaţie, informare şi cultură, promovarea stilului de viaţă sănătos, grija faţă de natură şi protecţia mediului - o modestă contribuţie la crearea unui alt fel de progres.

Vizitează www.prais.ro.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro